bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

Retete Culinare din Peste


Crap

   Crap Prajit
    Crap pane
    Crap cu smantana
    Crap cu rosi
    Crap la cuptor cu sos de vin
    Crap cu sos de ceapa
    Crap marinaresc
    Crap sicilian
    Crap prajit cu sos genovez
    Crap cu sos marinat
    Crap la gratar cu sos de unt
    Crap umplut
    Crap la cuptor cu usturoi
    Crap umplut cu ciuperci si orez
    Crap portughez    

   Salau

Salau prajit cu usturoi
Salau polonez
Salau cu Maioneza
Salau in sos de Riesling
Salau rasol
Fileu de salau cu sos de vin
Salau cu sos de iaurt

  Pastrav

Pastravi rasol
Pastravi prajiti
Pastravi cu sos de maioneza
Pastravi cu sos gascon
Pastravi cu smantana
Pastrav de primavara
Pastrav in sos
Pastrav cu hribi

     Somn

Somn fript
Somn cu usturoi la cuptor
Mancare de somn cu rosii
Somn cu sos marinat
Somn cu varza

 


    Stiuca

Stiuca cu sos
Stiuca umpluta, la cuptor
Stiuca aurita
Stiuca cu hrean

 Amestecaturi

Peste cu ketchup
Peste cu rosii
Peste prajit in bere
Peste cu slanina
Peste cu conopida

Peste cu ketchup

Ingrediente necesare
800 g peste oceanic congelat,
50 g unt,
1 lingura de otet de vin,
2 linguri de ulei,
100 ml ketchup,
100 ml apa,
1 lingurita de sare,
piper macinat,
1 lingura de sos Worchester
(sau concentrat de supa de carne).
Mod de preparare :Ingredientele (in afara de peste si unt) se amesteca si se pun la foc sa fie fierbinti.Feliile de peste asezate in vasul termorezistent se stropesc cu sosul fierbinte si se presara cu bucatele de unt. Se acopera cu folie de aluminiu si se prajesc in cuptor 30 de minute.

Peste cu rosii

Ingrediente necesare
800 gpeste oceanic congelat,
3 linguri de ulei,
4 catei de usturoi,
500 g rosii,
1 pahar mic de vin alb,
50 g unt, sare,
frunze de rozmarin,
zeama de lamaie.
Mod de preparare :Pestele decongelat se taie felii se stropesc cu zeama de lamaie si se lasa sa stea o ora. Apoi se scurge zeama, feliile se asaza intr-un vas termorezistent si se acopera cu urmatorul sos: in uleiul ramas se caleste usturoiul cu rosiile, se adauga condimentele, se sting cu vin si se fierb 10 minute. Sosul strecurat se toarna peste peste, se pun deasupra bucatelele de unt si se dau la cuptor 15 minute.

Peste prajit in bere

Ingrediente necesare
800 g peste oceanic,
1 pahar de bere,
1 catel de usturoi,
100 ml smantana,
1 galbenus de ou,
unt cat o nuca,
1 lingurita de vegeta.
Mod de preparare :Feliile de peste decongelat se calesc rapid in unt, se adauga berea, vegeta si usturoiul.Se fierbe inabusit 10 minute. inainte de a se servi, usturoiul se poate scoate. Se freaca smantana cu galbenusul de ou, compozitia se toarna peste peste si se lasa la incalzit.

Peste cu slanina

Ingrediente necesare
500 gpeste oceanic congelat,
200 g slanina cu carne afumata,
100 ml smantana.
Mod de preparare :Pestele decongelat se taie felii. Fiecare felie de peste se asaza pe cate o felie subtire de slanina si se ruleaza impreuna.Rulourile se fixeaza cu scobitori, se asaza intr-un vas termorezistent si se dau la cuptor pana devin crocante si rumene. Zeama se amesteca cu smantana, iar compozitia se toarna peste peste si se lasa la incalzit.

Peste cu conopida

Ingrediente necesare
500 g peste oceanic congelat,
2 linguri de faina,
1 kg conopida,
200 ml smantana,
1 galbenus de ou,
50 g cascaval ras,
sare,
nucsoara rasa.
Mod de preparare :Pestele se taie in felii de grosimea unui deget, care se dau prin faina si se rumenesc in ulei. Conopida se fierbe bine in apa sarata, se scurge si se desparte in buchete. Vasul termorezistent se unge cu o lingura de ulei (din cel in care s-a prajit pestele), apoi se asaza conopida si pestele in straturi alternative. Ultimul strat, cel de conopida, se va stropi cu amestecul de smantana, galbenus de ou si uleiul ramas; se presara cu cascaval ras si se da la cuptor pana se rumeneste.

 

 

Crap Prajit:

1-1,5 kg crap, 150 g untdelemn, 2 linguri sare, un varf de cutit boia de ardei, zeama de la 1/2 lamaie, piper.

Crapul curatat de solzi si intestine, spalat si taiat in felii nu prea mari. Se da sare, g cu o carpa. Se prajesc la foc potrivit in untdelemn incins, dupa ce s-au dat prin faina amestecata cu boia de ardei. Dupa ce s-au prajit, se toarna deasupra sosul in care s-au prajit bucatile de crap, piper si zeama de lamaie.

apoi feliile se ster

Crap pane:

1-1,5 kg crap, 200 g faina, 1 ou, 100 g pesmet, 150 g untdelemn, 1 lamaie

Crapul curatat de solzi si intestine, spalat si taiat in bucati care se sareaza. Acestea se sterg cu o carpa, se dau pe o parte si pe cealalta prin faina, ou, pesmet si iar prin ou. Se prajesc in untdelemn foarte bine incins, insa la foc slab.Cand se serveste, se pune deasupra fiecarei bucati cate o feliuta de lamaie.

Top

Crap cu smantana

1/2 kg crap, 200 g smantana, 1 lingura faina, 3-4 cepe verzi, 1 lamaie, sare, boia, verdeata.

Crapul se taie bucati si se pune la fiert pentru 5 minute in apa cu sare si cu zeama de lamaie. Separat se prepara un sos din ceapa verde rumenita usor cu o lingura de faina, sare, putina boia si stins cu apa. Se adauga un pahar de smantana si multa verdeata tocata. Compozitia rezultata se toarna peste bucatile de crap si se lasa sa fiarba impreuna.

Crap cu rosii

1 kg peste, 1 kg rosii, 150 g untdelemn, sare, piper, verdeata. Facultativ: unt

Crapul curatat si spalat se taie in bucati potivit de mari. Rosiile felii se aseaza cu verdeata in cratita; deasupra se pun bucatile de peste si apoi - din nou un strat de rosii cu verdeata si sare. Se da la cuptor, ungandu-se eventual inainte cu unt. Se poate servi rece daca se intrebuinteaza numai untdelemn.

Crap la cuptor cu sos de vin

1 crap fara cap, 1 ceasca de ulei, 1 pahar vin alb, 1 lingura bulion, usturoi, sare, piper boabe, 1 lamaie.

Se curata pestele, se cresteaza in cateva locuri pe spate, se sareaza si se lasa sa stea o jumatate de ora inainte de a se pune in tava.Se prepara un sos din: 1 ceasca apa calda, 1 lingura bulion, usturoi curatat si taiat marunt, vin, sare si piper boabe. Pestele se aseaza intr- o forma, se acopera cu sosul si se introduce la cuptor pentru o ora.Se serveste cald, stropit cu zeama de lamaie si cu garnitura de cartofi fierti.

Top

Crap cu sos de ceapa

1 crap mijlociu, 3 cepe mari, 1 ceasca ulei, sare, piper boabe, 2 rosii decojite, o lamaie, 1 pahar vin alb, usturoi.

Se curata pestele de solzi, se goleste de intestine, se spala si se sareaza. Se lasa sa stea cu sarea pe el 30 min., timp in care se pregateste sosul. Se taie ceapa pestisori, se asaza pe fundul unei forme impreuna cu putin usturoi tocat marunt, doua rosii bine coapte, decojite si taiate felii subtiri, un pahar de vin alb, jumatate din cantitatea de ulei si putina apa rece. Pestele se cresteaza pe spate, se unge cu ulei, se stropeste cu zeama de la o jumatate de lamaie si se pune peste ceapa.Se introduce forma in cuptorul cald si se lasa pestele la foc potrivit o ora. Se intoarce daca pestele este mai mare si nu s-a fript bine, dar umbland cu atentie, sa nu se rupa. Cand este gata, crapul se scoate pe o farfurie mare si se taie felii. Sosul in care s-a facut se trece prin sita, se mai clocoteste 5 min. cu piper boabe si se rastoarna peste feliile de peste. Se serveste cald, cu garnitura de cartofi fierti, stropiti cu unt cald.

Crap marinaresc

1 crap mijlociu, 1 pahar vin rosu, sare, piper macinat, 3 linguri de unt, 200 g ciuperci, 200 g arpagic, cimbru

Se curata pestele, se spala, se taie felii groase, care se sareaza si se lasa sa stea 30 min. Se curata arpagicul si se inmoaie in unt, pe foc mic, adaugand din cand in cand putina apa calda. Ciupercile se spala in mai multe ape reci, se taie felii subtiri si se pun peste arpagic. Se inmoaie impreuna doar 10 min., dupa care se adauga vinul, un pahar mic desupa calda, sare, piper boabe si putin cimbru. Se pun feliile de peste in sosul astfel pregatit si se acopera cratita in care fierbe. Se fierb o ora, dupa care se scot si se serveste ornat cu arpagicul, ciupercile si sosul rezultat.

Top

Crap sicilian

1 crap, 2 cepe, usturoi, verdeata tocata, 1 telina, 4 rosii mari, 1 pahar vin alb, 1 ceasca ulei, sare, piper boabe

Se curata si se spala crapul, se taie felii si se lasa sa stea cat timp se pregateste sosul. Se curata cepele, se taie pestisori si se pun in ulei fierbinte impreuna cu telina tocata marunt, usturoi dupa dorinta, rosiile decojite si taiate felii subtiri si o ceasca de apa. Amestecul se lasa in ulei sa fiarba acoperit 30 min., apoi se sareaza, se pipereaza si se adauga vinul.In sosul obtinut se pune pestele si se acopera din nou vasul in care se face. Se fierbe 10 min., apoi se scade la cuptor. Se serveste fierbinte, cu verdeata tocata deasupra.

Crap prajit cu sos genovez

1 crap fara cap, 2 linguri unt, 2 linguri faina, sare, o cana supa de peste, 1 pahar vin rosu, sare, piper, malai sau faina

Crapul se curata, se spala si se taie in felii groase de 4-5 cm. Se sareaza si se lasa sa stea 30 min. cu carea pe el.Separat se pregateste sosul: se inmoaie untul pe foc, se amesteca cu doua linguri de faina, se subtiaza amestecul cu vin rosu si o cana de supa de pedte si se lasa sa fiarba la foc mic, amestecand mereu cu o lingura de lemn, pentru ca ciulamaua sa nu se prinda si sa nu faca cocoloase. Se sareaza si se pipereaza cu piper macinat sau boabe, puse sa fiarba cu sosul. Se pastreaza cald pana se prajeste pestele. Cand pestele este bine rumenit, se scoate pe un platou, se acopera cu sosul cald si se serveste imediat.

Top

Crap cu sos marinat

1 crap mijlociu, sare, 1 kg rosii, 1 ceasca ulei, piper boabe, 3 linguri faina, 1 lingura otet, 1 lamaie, 1 foaie de dafin, 1 morcov

Se curata pestele, se spala si se taie in felii groase. Se sareaza si se lasa sa stea asa 30 min., dupa care se trece prin malai sau faina si se prajeste in ulei incins. Se scoate cand carnea pestelui nu mai este moale, se scoate pe o farfurie si se lasa pana se pregateste sosul. In uleiul ramas de la prajirea pestelui se `adauga o lingura de faina, se lasa pe foc mic, amestecand mereu, pentru ca faina sa nu se arda.Se stinge cu sucul obtinut de la 1 kg de rosii trecut prin masina de tocat, putin sarat si indulcit. Se fierbe 15 min., se adauga otetul, sarea necesara si cateva boabe de piper, dupa care se fierbe sosul descoperit pana devine de consistenta unei smantani. In sos se fierbe si un morcov taiat rondele, cu care se va garnisi pestele. Cand sosul este gata, se strecoara si se toarne peste peste. Se serveste totul cald, cu felii de lamaie si morcov de jur imprejur.

Crap la gratar cu sos de unt

1 kg de crap curatat si spalat, sare, 3 linguri unt, 1 lamaie, 1 lingura mustar, piper macinat

Pestele se pune intreg pe un gratar, dupa ce a stat cu sarea pe el 30 min. Pestele se intoarce des, pentru a se frige uniform.Se unge cu putin ulei daca nu este destul de gras, se scoate pe un platou si se taie feliidupa ce s-aracorit putin.Se prepara un sos din unt si lamaie astfel: untul se inmoaie pe foc mic, apoi se trage cratita de pe foc, se adauga zeama de la o lamaie si se amesteca energic cu o lingura de lemn pana cand se omogenizeaza bine. Se adauga mustarul, continuand operatia.Cand sosul arata cao crema consistenta, se sareaza si se tine la cald.Se toarna peste pestele fript si se serveste imediat. Sosul se poate servi si cu pastrav la gratar si sau rasol.

Top

Crap umplut

1 crap mare, 200 g ciuperci, verdeata tocata, 1 ceasca ulei, sare, piper macinat, o felie paine, 1 paharel vin alb, 1 ceapa, 1 telina

Se curata pestele de solzi, se goleste de intestine si se scot cu atentie oasele de la burta. Se sareaza pe dinauntru si pe dinafara; se lasa sa stea asa pana cand se pregateste umplutura: se toaca ciupercile si se pun intr-o cratita impreuna cu uleiul,ceapa tocata marunt si telina data prin razatoare.Se lasa sa scada la foc mic, cu cratita acoperita. Cand amestecul s-a inmuiat bine, se pune intr-o farfurie adanca si se amesteca cu miezul de la o felie de paine inmuiat si bine faramitat, cu verdeata tocata, sare si piper macinat. Amestecul se omogenizeaza si se introduce in burta crapului. Pestele se inconjoara cu o ata de bumbac, se pune intr-o forma si se introduce la cuptor cu o cana de apa calda, sare, boabe de piper si frunze de telina. La cuptor se tine 30 min., la foc potrivit. Se adauga vinul, se intoarce pestele si se continua frigerea inca 30 min. Se scoate forma din cuptor, se lasa sa se raceasca, apoi se serveste crapul taiat felii groase, cu umplutura alaturi, stropit cu sosul in care s-a facut.

Crap la cuptor cu usturoi

Ingrediente

1 ˝ kg. peste, 1 lamiie, 1 pahar ulei, usturoi, piper, sare, ˝ kg. rosii (bulion), 3-4 linguri de vin, cimbru

Mod de preparare

Pestele curatat se lasa ˝ ora cu sare, se cresteaza si in crestaturi se pun boabe de piper, usturoi, felii de lamiie, cimbru. Se toarna pe deasupra ulei, vara se pun rosii, iarna bulion. Se da la cuptor. Cind este aproape gata, se picura putin vin.

Top

Crap umplut cu ciuperci si orez

Ingrediente:

un crap de 1.5 kg, 500 g ciuperci, 400 g rosii, 300 ml vin alb, cimbru, o capatana de usturoi, 300 g orez, sare, piper, ulei, o ceapa, lamaie.

Preparare:

Crapul se curata si se spala. Ciupercile taiate felii se inabusesc in ulei, peste care se adauga orezul, ceapa taiata marunt, sare, piper, cimbru si verdeata. Cu aceasta compozitie se umple pestele, se coase pe burta si se pune intr-o tava cu ulei. Se adauga sucul de rosii, vinul, usturoiul si rosiile taiate pe jumatate. Se tine 40 min la cuptor.

Crap portughez

Ingrediente:

crap 1.5 kg  ceapa 300 g  ulei 150 g  faina 60 g bulion de tomate 100 g rosii 1 kg  vin alb 150 ml  verdeata 1 leg  piper  sare

Preparare:

Crapul se curata, se spala si se taie in portii, se condimenteaza cu sare si piper, se trece prin faina si se prajeste in ulei. In uleiul ramas se caleste ceapa tocata marunt, se adauga faina ramasa si se continua calirea. Se stinge cu bulion amestecat cu vin. Se asaza pestele in sos, iar peste peste se asaza rosiile taiate felii si se da tava din nou la cuptor pentru circa 15 minute.

Top

Salau prajit cu usturoi

Ingrediente:
1 kg salau, 2 capatani medii usturoi, 4-5 buc. rosii, ulei, sifon

Mod de preparare:
Se alege un salau de cca 1-1.5 kg, se curata, se fileteaza si se prajeste in ulei. Separat se piseaza usturoiul si se face un mujdei, adaugind putin cite putin ulei La sfirsit se adauga putin sifon. Cind e de consistenta unei maioneze, se adauga rosiile coapte si sfarimate. Se asaza intr-o tava cite un strat de mujdei si un file (fierbinte) de peste. Primul si ultimul strat trebuie sa fie de mujdei. Se lasa sa se raceasca, eventual peste noapte, la rece.

Observatii:
Se serveste rece, cu cartofi, eventual morcovi fierti

Salau polonez

Ingrediente

1 kg salau, 1 morcov, 1 patrunjel, 1 ceapa, 2-3 boabe ienibahar, 3-4 cartofi, 2 oua, 1 lingura smintina, unt, 1 lingurita faina, patrunjel tocat, sare, zeama de lamiie, sfecla rosie

Mod de preparare

Se curata, se spala si se fierbe pestele cu morcovul, ceapa, patrunjelul si ienibaharul. Cind este fiert se lasa sa se raceasca putin in zeama, apoi se scoate si se curata de oase cu atentie pentru a nu-i strica forma. Se asaza pe o farfurie lunga, la abur si se stropeste cu zeama de lamiie. Se scoate zarzavatul din zeama in care a fiert pestele si in ea se pun la fiert cartofii. Dupa ce au fiert se taie in cuburi. Se prajeste intr-o cratita untul cu faina si se stinge cu o ceasca de zeama de peste, se lasa sa mai dea citeva clocote, amestecin cu lingura pentru a se evita formarea cocoloaselor, apoi se adauga galbenusurile frecate cu smintina. Se trage cratita la marginea masinii, se pun in ea cartofii taiati cuburi, sarea si se amesteca. Apoi se toarna peste salau, iar deasupra se pune putin patrunjel tocat. In jurul pestelui se asaza sfecla rosie fiarta si tinuta in otet.

Top

 Salau cu Maioneza

Ingrediente

500 gr. salau, zarzavaturi, cartofi, sos de oua cu unt

Mod de preparare

Salaul curatat si spalat se taie felii late si se fierbe impreuna cu zarzavatul, ca la pestele inabusit. Dupa aceea se prepara un sos de oua si unt. Bucatile de peste fiert se pun pe un platou, se garnisesc cu cartofi fierti.

Se toarna deasupra sosul sau se serveste separat in sosiera

Salau in sos de Riesling

Ingrediente

4 bucati file de salau a cite 200 g, 50 gr. carne afumata, 4 linguri de Riesling, o ceasca de apa, 1 pahar de smintina, 1 galbenus de ou, suc de lamiie, o lingura de gelatina pentru alimente, o legatura patrunjel, o lamiie, sare

Mod de preparare

Pestele se curata si se acreste cu lamiie. Carnea afumata se taie in cuburi si se pune la fript, apoi se pun la fript fileurile de peste, fiecare parte timp de 3 minute pina primesc o culoare maronie. Se toarna Riesling, se pune capacul si la cea mai mica flacara se frige inabusit timp de 10 minute. Se scoate pestele, se sareaza usor si se tine la cald pe o plita incalzita in prealabil. Se amesteca gelatina in apa si se adauga la zeama fripturii dupa care se da citeva clocote. Se pune galbenusul in smintina si se amesteca in sosul care nu mai clocoteste. Se ia oala de pe cuptor si se adauga sare dupa gust. Se toarna apoi sosul peste fileurile de peste si se garniseste cu patrunjel verde taiat si cu felii de lamiie

Se poate servi ca si garnitura cu sparanghel sau cartofi prajiti

Top

Salau rasol

1 kg salau, 1 lingura otet, 1 morcov, 1 patrunjel, 1 ceapa, sare, piper, foaie de dafin, lamaie, 100 g unt

Pestele spalat si curatat se pune la fiert in apa clocotita cu sare, in care s-au fiert in prealabil zarzavaturile, piperul, foaia de dafin. Se adauga o lingura otet. Sosul se pregateste din unt incalzit, amestecat cu zeama de lamaie - dupa gust - si cu verdeata tocata. Se toarna peste pestele fierbinte, abia scos din zeama. Zarzavatul fiert se intrebuinteaza ca garnitura la rasol.

Fileu de salau cu sos de vin

Ingrediente:  4 fileuri salau, 1 ceapa, 1 pahar vin alb 50g unt, 10g faina, 1 galbenus ou, 200g smântâna, 1 leg. patrunjel verde, ± sare, piper

Se ruleaza fileurile, fixându-le cu scobitori. Se pun la fiert intr-o cratita cu ceapa tocata, vinul, patrunjelul, piperul si sarea. Se lasa sa fiarba acoperit 10 minute, apoi se scot fileurile si se tin la cald, iar zeama in care au fiert se strecoara. Se incalzeste untul, amestecându-l pe foc cu faina, fara ca aceasta sa prinda culoare. Se stinge cu zeama strecurata si se lasa sa fiarba impreuna 5 minute, amestecând mereu. Se leaga apoi sosul cu galbenusul, se amesteca cu smântâna si se toarna peste rulourile tinute la cald. Se serverste pe platou sau pe farfurie si se garniseste cu rosii mici, inabusite in unt. Se scot scobitorile

Top

Salau cu sos de iaurt

1 kg salau (e bun si somn sau orice alt peste cu mai putine oase), 1 kg cartofi noi, 400 g iaurt, 1 legatura marar, 1 fir de usturoi verde, piper, sare, 1 lamâie.

Cureti pestele, îl speli, îl tai bucati potrivite pe care le sarezi si le presari cu putin piper. Ungi cu ulei câteva bucati de folie de aluminiu si înfasori fiecare bucata de peste, apoi le asezi în tava mare de aragaz. Speli cartofii noi, înfasori fiecare cartof în folie de aluminiu si îi asezi printre bucatile de peste, apoi dai totul la cuptor pentru 25-30 de minute. Separat, faci un sos de iaurt cu mararul si usturoiul tocate. Dupa ce s-au copt, desfaci pestele si cartofii din folie, tai cartofii copti pe jumatate, le asezi pe toate pe un platou si le servesti cu sosul de iaurt si felii de lamâie.

 

Pastravi rasol

6 pastravi, sare, 2 linguri de otet, 3 linguri de ulei, verdeata tocata, lamaie

Se curata pestii si se spala in mai multe ape reci. Se inlatura urechile si se pun sa stea 10 min. in apa cu otet. Se pune intr-un vas mare 1 l de apa sa fiarba si, cand da in clocot, se pune pestele, se micsoreaza focul si se lasa sa fiarba 15 min.Se scoate pe o farfurie mare si se serveste cu un sos din ulei, zeama de la o jumatate de lamaie, sare, verdeata tocata marunt si putin piper macinat.

Pastravi prajiti

6 pastravi, 1 ceasca ulei, 1 lamaie, sare, 1 lingura faina, piper macinat

Se curata pestele, dar nu se inlatura capul, ci doar urechile. Se sareaza si se pepereaza dupa gust, se trece fiecare peste prin faina si se prajeste in ulei incins. Se serveste cu garnitura de morcovi tineri si si stropiti cu zeama de la o lamaie.

Pastravi cu sos de maioneza

6 pastravi, sare, 1 ou, piper, o lamaie, 50 g unt, 1 lingura de apa, otet

Pastravii se curata si se spala cu apa rece, dupa care se pun la fiert in apa calda cu otet si sare. Dupa 15 min. se scot pe un platou si se acopera cu maioneza calda, pregatita astfel: un galbenus crud se freaca spuma cu doua linguri de unt. Cand pasta a devenit omogena, se adauga zeama de la o lamaie, piper macinat si putina sare. Se subtiaza cu olingura de apa rece si se tine la cald. Se toarna peste pastravi si se servesc imediat.

Pastravi cu sos gascon

6 pastravi, sare, 2 linguri otel, 2 linguri unt, 2 linguri ulei, usturoi, verdeata, 100 gciuperci, un pahar vin alb, 3 sardine conservate, 2 galbenusuri crude

Se pregateste sosul astfel: se curata si se spala ciupercile, se taie felii subtiri si se pun sa scada intr-o cratita cu unt, un praf de sare si usturoi tocat marunt. Cand s-au inmuiat, se adauga peste ciuperci un pahar de vin alb si verdeata tocata marunt. Sosul se fierbe la foc mic 20 min. Separat se freaca galbenusurile cu uleiul,iar maioneza obtinuta se toarna incet peste sosul de ciuperci caldut. Se amesteca in continuare ca sa nu se taie maioneza si se tine cratita pe marginea plitei pana cand sunt gata pastravii. Acestia se pun sa fiarba 15 min. la foc mic in apa cu otet, se scot si se asaza pe un platou putin adancit la mijloc. Se acopera cu sos si se servesc imediat.

Pastravi cu smantana

6 pastravi, sare, 1 cana smantana, verdeata tocata, 2 linguri de unt

Se curata pastravii si se spala. Se prajesc in unt fierbinte, upa ce au stat 15 min. cu sarea pe ei. Se scot pe o farfurie mare, se acopera cu smantana si cu verdeata tocata si se acopera imediat.

Pastrav de primavara

Pentru 6 persoane: un pastrav mare de vreo 2,5 kg sau 2 mai mici, 2 lamai mari, masline, ceapa, dafin, morcov, patrunjel, ceapa verde, usturoi, sfecla rosie, maioneza, sare, piper.
Preparare: se toaca toate legumele si se prajesc adaugand ulterior apa cat cuprinde, se lasa pe foc circa jumatate de ora. Se adaoga pestele, curatat si spalat in prealabil, si se lasa inca 25 minute pe foc. Se scoate pestele, se curata de piele si se lasa la racit pe o farfurie. Se taie maslinele, lamaia si se pun peste peste, se orneaza cu salata si morcov taiat felii, la sfarsit se poate adauga patrunjel proaspat pe deasupra.Maioneza se serveste separat.

Pastrav in sos

Pentru 4 persoane: 3-4 pastravi, 50g unt sau margarina, 1/2 ceapa, 1 catel usturoi, 1/4 smantana 300g rosii sau suc de rosii, faina, sare, piper. Preparare: Pestele curatat, se da prin faina ,se sareaza si se pipereaza apoi se prajeste in unt. Rosiile se curata de pielita si se taie marunt impreuna cu ceapa. Pestele prajit se da la o parte si se tine la cald. In untul ramas de la prajit, se adaoga ceapa si usturoiul se lasa la prajit 2-3 min dupa care se pune smantana si rosiile ,se invarte permanent pana se formeaza sosul. Cand totul e gata se pune sosul peste peste si se serveste cald.

Pastrav cu hribi

Pentru 4 persoane: 1 pastrav de 1 kg, 60g unt, 20g hribi uscati, 1l vin rosu, 2 cepe, patrunjel, 1 morcov, piper, faina, sare, piper. Preparare: Se pun hribii la inmuiat in apa calda cam jumatate de ora, intre timp se curata bine pestele si se usuca usor de apa. Se iau buretii din apa si se taie marunt impreuna cu patrunjelul si jumatate din  ceapa apoi se amesteca cu 30 g unt, se formeaza o compozitie si se umple pestele sarat si piperat in prealabil; odata terminat se coase pestele pentru a nu iesi umplutura si se pune in tava impreuna cu cealalta ceapa morcovul si cateva boabe de piper; se adaoga vinul si se lasa la foc moderat. Cand s-a patruns bine se scoate din tava si se pune pe platou. Sosul ramas se pune pe foc impreuna cu untul ramas si o lingura de faina amestecand pana  devine un sos dens, se varsa peste peste si se serveste imediat.

Somn fript

4 fileuri de somn (de 200 g fiecare)

1 ceapa tocata

1 ardei iute

1 lingurita sos de soia

1 lingurita menta, tocata

1 lamaie

Intr-un bol, puneti 1 lingurita sos de soia, 1 ceapa tocata, 1 ardei iute, mic, taiat felii, 1 lingurita praf de ghimbir, 1 lingurita menta, tocata, sucul si coaja rasa de la 1 lamaie. Amestecati. Puneti intr-un castron, intr-un strat, 4 fileuri de somn (de 200 g fiecare), si turnati deasupra marinata. Acoperiti cu un capac si lasati deoparte minimum 30 minute. Ungeti cu ulei o tigaie neadeziva si incingeti-o. Scoateti pestele din marinata si tamponati-l cu hartie absorbanta. Pastrati marinata deoparte. Frigeti pestele timp de 3 minute pe fiecare parte. Serviti fierbinte, cu taietei si sote de legume, stropite cu marinata ramasa si presarate cu patrunjel proaspat, tocat.

Somn cu usturoi la cuptor

Ingrediente: 4 fileuri de somn, 6 rosii taiate in doua, 2 catei de usturoi taiati felii subtiri, 1/2 legatura busuioc, 2 linguri ulei de masline, sucul de la 1/2 lamaie, 1 avocado curatat de coaja si taiat cubulete, 50 g creson, 4 fire ceapa verde tocata pentru ornat.

Mod de preparare: Preincalziti cuptorul la 180 grade C. Tapetati o tava pentru friptura cu hartie pergament si asezati rosiile. Presarati usturoiul, busuiocul si un praf de piper. Stropiti cu 1 lingura ulei de masline si dati la cuptor timp de 25 minute.Asezati fileurile de somn peste rosii, presarati sare si piper si lasati inca 15 minute.Amestecati intr-un bol sucul de lamaie cu 1 lingura ulei de masline si potriviti de sare si piper. Adaugati avocado si cresonul si amestecati foarte bine.Maruntiti fileurile de somn, aranjati salata pe farfurii, puneti deasupra rosiile, pestele si presarati ceapa verde tocata marunt.

Mancare de somn cu rosii

Ingrediente: 1 kg somn, 4 linguri ulei, 2 linguri faina, 1 ceapa mare, rosii, 1/2 lingurita zahar, 3-4 boabe ienibahar, 1 foaie dafin, sare

Mod de preparare: Somnul curatat si spalat se taie in bucati, se sareaza si se lasa sa stea ? ora. Ceapa taiata foarte marunt se rumeneste in ulei, se adauga ? lingurita faina, sarea, zaharul, ienibaharul, foaia de dafin si rosiile fierte si strecurate. Se lasa sa dea citeva clocote si se ia de pe foc. Bucatile de somn date prin faina se prajesc rumen pe ambele parti, se asaza in cratita cu sos si se da la cuptor ca sa scada

Somn cu sos marinat

Ingrediente:1kg somn proaspat,150ml ulei,150g ceapa,150g morcov,100g telina,75g bulion,75g faina,2 foi dafin,2 linguri otet,75g lamaie,piper,sare.
Preparare:Somnul se curata ,se spala ,se taie in bucati,se sareaza se trece prin faina si se prajeste pe jumatate din cat ar trebui ,in ulei.In uleiul ramas se calesc: ceapa taiata in felii si zarzavatul taiat rondele.Se adauga faina ramasa ,se condimenteaza cu sare si piper,se stinge cu bulion desfacut in apa cu otet ,se pun foile de dafin si se lasa sa fiarba 30 min.Se paseaza sosul obtinut prin sita .Se pune totul in tava ,sosul si bucatile de peste,se aseaza peste ele felii de lamaie curatate de coaja si se pune in cuptor pentru 15 min.
Se poate folosi si alta specie de peste care este gras (crap ,novac,sanger)

Somn cu varza

Ingrediente necesare
1 kg somn,
2 linguri de ulei,
1 ceapa,
1 kg varza murata,
3 linguri de faina,
200 ml smantana,
1 legatura de marar, sare,
2 lingurite de boia.
Mod de preparare :Ceapa tocata se prajeste in ulei, se presara boia, se adauga varza amestecata cu marar, putina apa si se fierbe inabusit. Pestele taiat felii si sarat se da prin faina amestecata cu boia si se prajeste in ulei pana devine crocant.Jumatate din varza calita se asaza intr-un vas termorezistent, pe acesta se aranjeaza feliile de peste, care se acopera cu varza ramasa, apoi se stropesc cu smantana. Se dau la cuptor sa se prajeasca bine.

Stiuca cu sos

1 stiuca mare, 1 lamaie, sare, 4 fire ceapa verde, 1 lingura faine, 1 lingurita boia dulce, 1 ceasca ulei, 1 pahar smantana, patrunjel tocat, cimbru

Stiuca curatata se taie felii si se sareaza. Se lasa cu sarea pe ea cat se pregateste sosul: se toaca marunt ceapa verde, se prajeste in ulei, se stinge cu apa calda in care s-a desfacut o lingura de faina si o lingurita de boia dulce. Se fierbe acoperit 15 min., apoi se sareaza si se pipereaza si se mai lasa sa fiarba acoperit inca 15 min. Stiuca se pune sa fiarba in putina apa calda, cu sare si zeama de la 1/2 de lamaie. Dupa 10 min. de fierbere se rastoarna sosul peste stiuca si ses mai lasa sa fiarba 10 min. Se scoate pestele, se pune pe un platou, se stropeste cu zeama de lamaie, se acopera cu un pahar de smantana subtiata cu sos strecurata, se presara cu verdeata tocata si se serveste cu garnitura de cartofi fierti stropiti cu unt.

Stiuca umpluta, la cuptor

Pentru 4 persoane: 1 stiuca de cca 1 kg, 100g orez, 200g unt, 100 prune uscate, 1 ou fiert, 1 albus de ou, 1 ceapa, pesmet, faina, zahar, smantana, patrunjel,sare
Preparare: Se curata si se spala stiuca, se sareaza, orezul se lasa cateva minute in apa. Se pregateste compozitia pentru umplutura: se topeste untul, se prajeste ceapa tocata, prunele, oul fiert, orezul pentru 5-7 min. Se umple stiuca si se inchide bine, se pune in tava si peste se unge cu albusul de ou batut si pesmet. Se pune la cuptor, incalzit la 180°, cand incepe sa prinda culoare se varsa un pic de apa si se mai lasa cam 30 min. Separat se preg un sos cu jumatate lingura faina, un pic de sos de la peste si un pic de apa calda, se lasa pe foc pana devine dens, se adaoga patrunjel tocat, un pic de zahar, smantana si lasati inca 2-3 min pe foc. Pestele se aseaza pe platou  si se pune sosul pe deasupra. De preferat ar fi sa se serveasca cu spanac sau cartofi natur.

Stiuca aurita

Pentru 6 persoane: o stiuca de 1 kg si jumate curatat si taiat bucati, 2 cepe mari, o sticla de vin alb, patrunjel, 4 foi de dafin, 60 g unt, sare, piper. Preparare: Se pune pestele la marinat in 500 ml vin, pentru 2-3 ore. Separat ceapa se taie marunt si se prajeste in unt, se scoate pestele de la marinat si se usuca, se trece prin faina si se prajeste impreuna cu ceapa pe ambele parti. Se adaoga dafinul patrunjelul piperul, sarea si inca 500 ml vin, se lasa la foc moderat 20-25 min. Se poate servi cu o garnitura de cartofi natur.

Stiuca cu hrean

Ingrediente necesare

1 stiuca mare,
1 morcov,
1 patrunjel,
1 ceapa,
2 bucati de hrean,
unt cat o nuca,
200 ml smantana,
1 lingura de faina,
sare, piper boabe.
Mod de preparare :Pestele curatat se acopera cu un litru de apa in care se pune zarzavatul taiat rondele, ceapa tocata marunt si o bucata de hrean taiat in patru.Se condimenteaza cu sare, piper boabe, se adauga unt si se lasa sa fiarba.Cand pestele este fiert, se scoate din apa. Zeama se lasa sa scada la jumatate, se strecoara, se amesteca cu smantana frecata cu faina si se fierbe.Se toarna peste peste, iar hreanul ramas se rade si se presara peste sos.

 

 


By D.I